OnePlus 7 și OnePlus 7 PRO au fost lansate oficial de către compania chineză. Personal aveam așteptări foarte mari, dar sunt dezamăgit pe alocuri și nu văd încă sensul unui upgrade de la OnePlus 6 pe care îl dețin. Poate când se lansează Motorola Razr V4 cu ecran flexibil. Design-ul încă îmi bântuie visele.

OnePlus 7

Prima dezamăgire La OnePLus 7 este faptul că încă are picătura aia pe ecran unde vine camera. Speram ca odată cu un nou model lansat să scăpăm de prostia aia și să vină cu camera periscope, așa cum ne așteptam cu toții. Se pare că nu e așa.

Din fericire se menține la fel de accesibil pentru ce dotări oferă. Iar acesta este punctul forte al telefonului.

Foarte interesant este faptul că pe pagina din UK nici nu s-au obosit să ne spună ce rezoluție are ecranul telefonului. Dar nu ne interesează, pentru că este același ecran AMOLED.

Dotari

Procesorul este Snapdragon 855, vine cu 8 GB de RAM și o memorie de până la 256 GB. Camera foto este Sony IMX586 de 48 megapixeli. Are Gorilla Glass pe față și spate, deci magnet de amprente garantat, iar senzorul de amprentă este integrat în display. Bateria este de 3.700 mAh.

Speram din tot sufletul să vină cu cameră tip periscop, poate făceam trecerea către OnePLus 7, dar se pare că trebuie să mai aștept.

OnePlus 7 va fi disponibil la comandă din Iunie în două variante:

6GB RAM și 128 GB spațiu de stocare 549 euro

8GB RAM și 256 GB spațiu de stocare 599 euro

OnePlus 7 este modelul de bază al seriei, varianta OnePlus 7 Pro fiind anunțat ca Flagship-ul de cursă lungă. Ceea ce mă face să mă întreb ce se înâmplă cu varianta T. Din păcate nu mă văd nici în acest an trecând la o variantă mai nouă. OnePlus 6 își face treaba cu brio și continuă să rămână unul din cele mai bune telefoane.

Review-ul pentru OnePlus 6 îl poți citii aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here