Am testat căștile Somic G949DE, produse de Somic, o companie chinezească cu ceva tradiție în industrie. Compania a fost înființată în 1998, iar eu am auzit de ei exact când am luat aceste căști pentru review. Am sperat că o să fie bune, mai ales când le-am deschis și am văzut ce bine sunt făcute.

Design

După cum spuneam, căștile arată foarte bine, sunt imense, zici că ești pilot de avion, cum aveau pe vremuri niște căști cât capul. Un lucru nu neapărat rău, mai ales că se așează foarte bine pe cap.

Sunt din metal, până și banda este metalică, ceea ce îți oferă un plus de siguranță că nu se rup la primii nervi atunci când vrei să le trântești. Banda metalică intră direct în cupe, astfel că sunt foarte solide și fixe, dar cupele nu au nicio posibilitate de rotire sau înclinație. Între cele două cupe, avem o bentiță care se ajustează automat pentru un confort sporit.

Cupele sunt din burete, îmbrăcate într-un material care imită pielea, sunt foarte comode și nu deranjează deloc. Cupele exterioare au led-uri, care din păcate nu pot fi personalizate, luminarea făcându-se în modul breathe în culorile:rosu, albastru, verde, galben, mov, alb, bleu marine

Microfonul este retractabil, acesta se ascunde în interiorul cupelor atunci când nu ai nevoie să îl folosești. Nimic spectaculor la Design, Logo-ul companiei pe ambele cupe, cupele iluminate și cam atât. Dar per total niște căști foarte solide.

Funcționalitate

Foarte bine construite, foarte bine arată și foarte bine ar trebui să se audă, cel puțin din specificații. Căștile sunt pe USB și se laudă că sunt niste casti stereo pe doua cai, adica au in componenta câte două difuzoare în fiecare cupă (40mm + 20mm). Somic G949DE izolează foarte bine iar cel puțin teoretic, având și aceste specificații bune are trebui să avem un suntet extraordinar.

Doar că nu e așa. În PUBG și Ring of Elysium, căștile se aud foarte încet, În PUBG Mobile, la fel, în orice joc le-am testat s-au auzit încet. Volum la maxim și din jocuri și din PC și din căști, pur și simplu nu puteam să aud pașii inamiciilor. Am schimbat și profilul, pentru că vin cu mai multe profile, nu am reușit să mă bucur de o experiență reușită.

În schimb, în APEX Legends au funcționat foarte bine. Dar tot nu sunt impresionat de ele.

Sunetul nu este grozav nici atunci când asculți muzică, nu îi înțeleg pe oamenii care laudă chestii doar așa, în comentariile acestor căști sunt doar cuvinte de laudă. Am o pereche de Sony, 60 de lei, care se aud mult mai bine decât căștile astea care costă vreo 200 de lei. Înțeleg că nu sunt pentru muzică, ci pentru Gaming, dar oamenii le laudă în comentarii de parcă ar fi ceva Bose foarte scumpe și foarte bune. Somic G949DE nu sunt pentru ascultat muzică, poți să o faci, dar nu cred că îți transmite ceea ce trebuie. Din păcate m-au dezamăgit și pe partea de jocuri.

Butoanele de control sunt în spatele cupei stângi. Ai buton de mute pentru microfon, rotiță de volum care pare foarte ieftină , dar își face treaba și un buton pentru oprirea ledurilor. Butonul pentru profilele de sunet este poziționat pe cupa exterioară, iar eu l-am folosit intens ca să aud ceva în jocurile mai sus menționate.

Microfon

Aici are un plus, din ce au zis oamenii m-au auzit foarte bine în jocuri, la fel și pe discord. Un plus este lumina care se aprinde atunci când microfonul este pornit. Nu am de obiectat nimic aici.

Soft

E basic, ai niște profile pe care le poți modifica și ajusta în funcție de preferințe, ai și sunet 7.1 dar cred că e doar o mișcare de marketing pentru că pe mine nu m-a ajutat deloc, singura diferență când activez sunetul 7.1 este că am senzația că sunt într-o hală cu ecou. Deci sunet și mai prost.

Concluzii

Din păcate nu pot recomanda aceste căști, pe mine m-au dezamăgit, sunetul în jocurile pe care le joc cel mai des fiind dezamăgitor.

Le găsiți pe PC Garage

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here