Asta a fost prima impresie când am văzut primul episod. Ca să nu vă țin până la finalul articolului, știu că părerea mea contează foarte mult pentru voi (hahahha), vă spun de pe acuma că da, îmi place, e primul serial cu super eroi din anii recenți, sau făcut de Netflix, care îmi place.

Producătorii s-au străduit să-l facă cât mai violent și cât mai negru. De exemplu în prima secvență când Robin îi bate pe ăia, frate, îi maltratează. Îi pune unuia fața pe perete, apasă tare, și-i împinge capul de-i ia toată pielea. Tot în aceiași secvență, sparge geamul unei mașini, și cu aceiași mișcare îi împinge fața infractorului în cioburile rămase și-l mutilează. Toate astea pentru a ne demonstra că nu e pentru copii. Îmi pare rău Netflix, când aud de Titanii din DC, îmi vin în minte desenele animate.

Mi-a plăcut mult faza în care Robin zice „Fuck Batman!”. A fost comic. În rest mi se pare aiurea aglomerarea de eroi, nu i-am înțeles pe ăia doi, Silver hawk sau cum se numesc. Costumele lor sunt banale și par din alt film, cu aripile alea atârnate ca niște franjuri.

Negresa roșcată e sexy rău, actorii joacă în special bine și mă bucur că nu avem parte de un serial mediocru care speră să atragă doar prin nume.

Îl recomand, e bun, merită vizionat. Nu e pentru copii, are violență, n-am văzut sex încă, dar mi-ar plăcea să o văd pe negresă goală. Oricum, pare ceva diferit de ce a făcut Netflix până acuma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here