Pe sistemul mai pune dracu mâna pe o carte, am citit Witcher: Ultima Dorință.

Dacă ați jucat jocul, sigur o să vă placă și cartea, pentru că jocul sigur ți-a plăcut, altfel nu ai ce căuta pe planeta asta. Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai închegată povestea din prima carte. Este doar o colecție de povestiri în care ne sunt prezentate aventurile lui Geralt din Rivia. Oricum, autorul a reușit să creeze o oarecare legătură între povești, dar chiar și așa am avut senzația că unele povestiri aveau nevoie de o altă finalitate, nu să fie lăsate în aer.

În The Witcher – Ultima dorință, Andrzej Sapkowski rescrie, la rândul său basmele, jucându-se nu doar cu firul epic al poveștilor ci și cu istoriile personajelor. Aflăm, de exemplu, că Albă ca Zăpada nu este nici pe departe ființa pură și inocentă pe care o știm din varianta clasică a poveștii, a cărei soartă este decisă de o mamă vitregă geloasă pe tinerețea și frumusețea fetei. Dimpotrivă. Rebotezată Renfri/Shrike, eroina noastră este transformată într-o luptătoare de temut care conduce o bandă de neleguiți căutând să se răzbune pe cei care i-au schimbat viața, astfel că Geralt este nevoit s-o omoare.

Deci e pa cu Albă ca Zăpada,  Andrzej Sapkowski reușește să creeze o variantă credibilă și interesantă a poveștii, poate mai apropiată de nevoile și așteptările publicului cititor de astăzi, așa puțin cum este el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here